Aparent din lumi și concepte total diferite, filozofia yoga și tainele astrologiei merg mână în mână, având la bază un set de principii comune.
Pentru că ambele ne ajută să trăim fericiți, să descoperim ceea ce suntem cu adevărat, să recăpătăm încrederea în noi înșine, să înțelegem că noi suntem creatorii propriei realități și să vedem cu claritate care este scopul nostru pe această planetă.
Dacă vrei să faci un pas important îndezvoltarea ta personală, sau vrei să descoperi cât de utile îți pot fi în viață atât yoga cât și astrologia, sau vrei să aprofundezi practica ta yoga și cunoștințele de astrologie, sau pur și simplu îți dorești 4 zile de vacanță și relaxare, după care vei privi totul cu alți ochi, atunci hai cu noi în mini tabăra de la Pastel Chalet, între 13 și 16 septembrie 2019.
Cine poate participa
Oricine, indiferent de vârstă, experiență în practica yoga sau cunoștințe de astrologie.
Care este programul de activități
Practică yoga de 2 ori pe zi:
* posturi ce ne vor ajuta să ne dezmorțim corpul, recăpătând flexibilitatea și energia pierdute în timp, și care asigură o curățare energetică prin care purificăm corpul subtil
* tehnici simple de respirație ce ne vor recentra și ne vor readuce în momentul prezent
* sesiuni de meditație ghidată prin care începem să aducem intențiile noastre în planul concret al manifestărilor
Workshop-uri zilnice de astrologie funcțională și cuantică
* deslușim tainele hărților natale
* descoperim ce calități ne sunt potențate de harta natală și învățăm să le activăm
* fînvățăm când și cum să folosim la maximum energiile planetelor
Cine organizează
Programul Yoga & Astrology Boot Camp este conceput și organizat de 3 spirite entuziaste, cu experiență în yoga și astrologie. Adina a aprofundat studiile despre yoga în Rishikesh, la poalele Munților Himalaya, alegând apoi să studieze în amănunt Yoga Nidrâ. Adina predă yoga la studioul personal din București, Yogadina. Ion este astrolog cu o experiență de peste 25 de ani, experiență ce i-a permis să adapteze astrologia evolutivă în cursuri de astrologie cuantică, cu care a ajutat să schimbe cursul vieții personale și a carierelor profesionale a oamenilor care au participat la cursurile sale, intitulate Mașina De Fabricat Zei. Victor și-a folosit gândirea pragmatică și învățăturile primite în cursurile de yoga urmate în Grecia pentru a pune la punct o serie de clase de yoga destinate celor fără experiență în practicarea yoga, în prezent ghidând clase de Hatha Yoga tradițional la Yogadina
Unde are loc tabăra
Ne strângem la Pastel Chalet, o pensiune cochetă situată aproape de Vama Buzăului, un loc cu energie puternică. Condițiile de cazare sunt excelente, în camere duble, cu o priveliște care îți taie respirația.
Costuri
299 euro / persoană, ce include cazarea în cameră dublă, 3 mese ovo-lacto-vegetariene pe zi, practici yoga și workshop-uri de astrologie, activități conexe de dezvoltare personală
Pentru mai multe informații, trimiteți un email la adina@yogadina.net